Noi generic numim "Biblie" acea carte mare de peste o mie de pagini pe care o găsim aproape peste tot: în biserică, acasă, în motelurile din filmele americane... De fapt, această carte conţine atât "Vechiul" cât şi "Noul" Testament sau Biblia evreiască originală – numită Tanakh şi care datează din perioada 600-1200 î.Hr. - plus Evangheliile creştine "canonice" scrise după Hristos.
"Creştinismul" este, într-un sens, o „interpretare liberă” a Bibliei ebraice originale revizuită prin adăugarea de Evanghelii, în lumina predicării lui Isus. Diferenţa fundamentală între cele două religii este faptul că iudaismul nu recunoaşte în figura lui Iisus pe "Mesia", anunţat de profeţiile biblice, pe când creştinismul da.
În articolul de faţă prin "Biblie" înţelegem exclusiv textul sacru, sau Tanakh, compus din 39 de cărţi individuale originale (Isaia, Ezechiel, Geneza, Exodul, etc ....) din canonul ebraic. (Listă care diferă, prin unele cărţi, de cea adoptată de către Vechiul nostru Testament).
ORIGINE ŞI CONŢINUTUL
Trebuie spus mai întâi că Biblia nu este de fapt un text unitar, ci mai degrabă un compendiu complicat de tradiţie orală, de surse istorice, de mituri şi legende populare atât locale cât şi importate din scrierile diferiţilor profeţi, de legi şi reguli pentru igienă şi nutriţie, de poezii, cântece şi proverbe de toate tipurile. Cu alte cuvinte, o sumă cumulată a tuturor cunoştinţelor contemporane din acea regiune, care a început să ia o formă finală şi să fie considerată "Legea lui Dumnezeu" doar în jurul secolului VIII î.Hr.. Vom discuta despre redactarea efectivă a textelor, care a început în acea perioadă mulţumită scribilor care nu au fost în nici un fel autorii textului original.
TEXTUL ORIGINAL
Textele biblice au fost scrise - în ebraica veche, desigur, cu excepţia unor scurte fragmente în aramaică - pe rulouri lungi de piele sau de pergament. Departe de a fi uşor de citit la prima vedere aceste rulouri apăreau cititorului ca o secvenţă interminabilă de litere, de la primul până la ultimul rând. (În realitate, după cum se vede în imaginea alăturată, din când în când există mai multe spaţii care indică de fapt pauze "emoţionale" şi nu au nimic de-a face cu compoziţia fiecărui cuvânt).
P r a c t i c b i b l i a a p ă r e a s c r i s ă a ş a
Nu sunt indicate cuvintele efective, ci trebuie să le găseşti tu, separând grupurile de litere la locul potrivit. Cum în realitate evreii nu scriau nici vocalele, echivalentul pentru noi ar fi aceasta:
P r c t c b b l p r s c r s s
Înmulţiţi acest rebus cu aproximativ 2 milioane şi jumătate de litere consecutive şi aveţi în faţă Biblia originală.
INTERPRETABILITATE
Problema "interpretabilităţii" Bibliei este, aşadar, cu mai multe straturi din moment ce trebuie mai întâi de toate să convenim asupra a ceea ce este de fapt scris. Numai apoi s-ar putea aborda o eventuală citire alegorică sau simbolică a textului şi eventual, în cele din urmă, o citire mai complexă şi arcană numită ezoterică sau "cabalistică".
Într-un text atât de lung se verifică, din pură lege statistică, mii de cazuri în care anumite litere pot fi atribuite atât cuvântului anterior cât şi celui care urmează şi pot avea sens ambele variante.
De asemenea, există la fel de multe cazuri în care o simplă schimbare a vocalelor poate da naştere la citiri complet diferite. Un lucru e să spui "cu auzul pierit" cu totul altul e să spui "cu zel port", deşi consoanele - czlprt - rămân aceleaşi. (Nu mai vorbesc de „caz la port” sau "ce zale port”).
Desigur, de-a lungul anilor generaţiile de rabini au ajuns la un acord asupra semnificaţiei fiecărei fraze, acord reflectat în versiunea ebraică modernă a Bibliei. Iar dacă tot erau la capitolul modernizare s-au gândit bine să adauge şi vocalele şi să despartă cuvintele. Şi ochiul vrea partea sa.
AUTENTICITATE
Cum putem şti dacă această versiune "oficială" corespunde cu adevărat originalului antic? La urma urmei, am văzut cum Evangheliile canonice au fost martirizate în timpul primelor secole cu corecturi, tăieturi şi interpolări de orice natură dorite de către preoţii bisericii pentru a adapta credinţa, iniţial născută în Palestina, la lumea şi mentalitatea domniilor lor.
În ceea ce priveşte Biblia, menţionăm mai întâi că prin "original" se înţelege, de fapt, versiunea creată în anul 539 î.Hr. de către profetul Ezra pe strada de întoarcere de la Babilon, versiune creată complet din memorie. Textele antice „reale”, de fapt, au fost distruse în incendiul Primului Templu, de către soldaţii lui Nabucodonosor. Din fericire au fost găsite după u
ltimul război mondial așa-numitele pergamente de la Marea Moartă, cărţi sacre pe care comunitatea preoţească a Esenienilor le-au ascuns în peşterile inaccesibile ale Qumranului (vezi foto) acestea scăpând şi de distrugerea celui de-al Doilea Templu, de către Romani, în anul 70 A.D..
Printre aceste rulouri a fost găsită o carte aproape completă a lui Isaia (foto jos), care pre-data exodul Babilonului şi care s-a dovedit a fi identică, literă cu literă, cu versiunea transmisă din memorie de către Ezra. Textul Bibliei a fost pus în scris, în cele din urmă, în secolul al doilea î.Hr., în versiunea aşa-numită "masoretică", dar nici un original nu a reuşit să depăşească intemperiile istoriei. Cel mai vechi text complet al Bibliei eb
raice disponibil azi este Codex Leningradensis, care este o copie a masoreticului redactată "numai" în anul 1008 A.D..
În ciuda acestui fapt, printr-o serie de verificări complicate între toate artefactele biblice găsite până în prezent - de la completul Isaia din Qumran, la cel mai microscopic fragment de text sacru - a fost posibilă afirmarea cu certitudinea relativă că Biblia ebraică contemporană, şi anume versiunea masoretică, corespunde îndeaproape cu textul original din timpul profeţilor. Dar acum să vedem ce spune textul original în traducerea sa literală.
În articolul de faţă prin "Biblie" înţelegem exclusiv textul sacru, sau Tanakh, compus din 39 de cărţi individuale originale (Isaia, Ezechiel, Geneza, Exodul, etc ....) din canonul ebraic. (Listă care diferă, prin unele cărţi, de cea adoptată de către Vechiul nostru Testament).
PARTEA I – SCURT ISTORIC AL BIBLIEI
ORIGINE ŞI CONŢINUTUL
Trebuie spus mai întâi că Biblia nu este de fapt un text unitar, ci mai degrabă un compendiu complicat de tradiţie orală, de surse istorice, de mituri şi legende populare atât locale cât şi importate din scrierile diferiţilor profeţi, de legi şi reguli pentru igienă şi nutriţie, de poezii, cântece şi proverbe de toate tipurile. Cu alte cuvinte, o sumă cumulată a tuturor cunoştinţelor contemporane din acea regiune, care a început să ia o formă finală şi să fie considerată "Legea lui Dumnezeu" doar în jurul secolului VIII î.Hr.. Vom discuta despre redactarea efectivă a textelor, care a început în acea perioadă mulţumită scribilor care nu au fost în nici un fel autorii textului original.
TEXTUL ORIGINAL
Textele biblice au fost scrise - în ebraica veche, desigur, cu excepţia unor scurte fragmente în aramaică - pe rulouri lungi de piele sau de pergament. Departe de a fi uşor de citit la prima vedere aceste rulouri apăreau cititorului ca o secvenţă interminabilă de litere, de la primul până la ultimul rând. (În realitate, după cum se vede în imaginea alăturată, din când în când există mai multe spaţii care indică de fapt pauze "emoţionale" şi nu au nimic de-a face cu compoziţia fiecărui cuvânt).
P r a c t i c b i b l i a a p ă r e a s c r i s ă a ş a
Nu sunt indicate cuvintele efective, ci trebuie să le găseşti tu, separând grupurile de litere la locul potrivit. Cum în realitate evreii nu scriau nici vocalele, echivalentul pentru noi ar fi aceasta:
P r c t c b b l p r s c r s s
Înmulţiţi acest rebus cu aproximativ 2 milioane şi jumătate de litere consecutive şi aveţi în faţă Biblia originală.
INTERPRETABILITATE
Problema "interpretabilităţii" Bibliei este, aşadar, cu mai multe straturi din moment ce trebuie mai întâi de toate să convenim asupra a ceea ce este de fapt scris. Numai apoi s-ar putea aborda o eventuală citire alegorică sau simbolică a textului şi eventual, în cele din urmă, o citire mai complexă şi arcană numită ezoterică sau "cabalistică".
Într-un text atât de lung se verifică, din pură lege statistică, mii de cazuri în care anumite litere pot fi atribuite atât cuvântului anterior cât şi celui care urmează şi pot avea sens ambele variante.
De asemenea, există la fel de multe cazuri în care o simplă schimbare a vocalelor poate da naştere la citiri complet diferite. Un lucru e să spui "cu auzul pierit" cu totul altul e să spui "cu zel port", deşi consoanele - czlprt - rămân aceleaşi. (Nu mai vorbesc de „caz la port” sau "ce zale port”).
Desigur, de-a lungul anilor generaţiile de rabini au ajuns la un acord asupra semnificaţiei fiecărei fraze, acord reflectat în versiunea ebraică modernă a Bibliei. Iar dacă tot erau la capitolul modernizare s-au gândit bine să adauge şi vocalele şi să despartă cuvintele. Şi ochiul vrea partea sa.
AUTENTICITATE
Cum putem şti dacă această versiune "oficială" corespunde cu adevărat originalului antic? La urma urmei, am văzut cum Evangheliile canonice au fost martirizate în timpul primelor secole cu corecturi, tăieturi şi interpolări de orice natură dorite de către preoţii bisericii pentru a adapta credinţa, iniţial născută în Palestina, la lumea şi mentalitatea domniilor lor.
În ceea ce priveşte Biblia, menţionăm mai întâi că prin "original" se înţelege, de fapt, versiunea creată în anul 539 î.Hr. de către profetul Ezra pe strada de întoarcere de la Babilon, versiune creată complet din memorie. Textele antice „reale”, de fapt, au fost distruse în incendiul Primului Templu, de către soldaţii lui Nabucodonosor. Din fericire au fost găsite după u
ltimul război mondial așa-numitele pergamente de la Marea Moartă, cărţi sacre pe care comunitatea preoţească a Esenienilor le-au ascuns în peşterile inaccesibile ale Qumranului (vezi foto) acestea scăpând şi de distrugerea celui de-al Doilea Templu, de către Romani, în anul 70 A.D..Printre aceste rulouri a fost găsită o carte aproape completă a lui Isaia (foto jos), care pre-data exodul Babilonului şi care s-a dovedit a fi identică, literă cu literă, cu versiunea transmisă din memorie de către Ezra. Textul Bibliei a fost pus în scris, în cele din urmă, în secolul al doilea î.Hr., în versiunea aşa-numită "masoretică", dar nici un original nu a reuşit să depăşească intemperiile istoriei. Cel mai vechi text complet al Bibliei eb
raice disponibil azi este Codex Leningradensis, care este o copie a masoreticului redactată "numai" în anul 1008 A.D..În ciuda acestui fapt, printr-o serie de verificări complicate între toate artefactele biblice găsite până în prezent - de la completul Isaia din Qumran, la cel mai microscopic fragment de text sacru - a fost posibilă afirmarea cu certitudinea relativă că Biblia ebraică contemporană, şi anume versiunea masoretică, corespunde îndeaproape cu textul original din timpul profeţilor. Dar acum să vedem ce spune textul original în traducerea sa literală.
PARTEA II – COMPARAŢIA CU ORIGINALUL
PENTATEUH
Tradiţia dictează că primele cinci cărţi ale Bibliei, pe care noi le numim Pentateuh, şi evreii Tora, au fost scrise direct de către Moise în jurul anului 1200 î.Hr.. Dintre acestea, fără îndoială, cea mai importantă este prima pe care o numim Geneza, iar evreii Behreshit ("Începutul"). Aceasta descrie atât cosmogeneza cât şi antropogeneza adică naşterea lumii materiale, cea a omului şi a altor forme de viaţă.
GENESIS
Dacă am compara textul original al Behreshit cu cel din Geneza noastră, am rămâne probabil şocaţi. Ce să mai zicem, de exemplu, în faţa descoperirii faptului că lumea nu a fost creată în nici un caz de „Dumnezeu” (singular masculin) ci de o trupa veselă de "Zei"? De fapt, termenul Elohim, care în Geneza noastră este tradus cu "Dumnezeu", în ebraică este numai plural şi este atât masculin cât şi feminin. (Îşi aduce cineva aminte de fraza "nefericită" a lui Papa Luciani, care înainte de a muri a vrut să ne spună cu orice preţ că "Dumnezeu este bărbat dar şi femeie”?).
Ce să mai spunem despre faptul că nu omul a fost făcut "după chipul şi asemănarea sa", dar că umanitatea a fost făcută "prin urmărirea contururilor lor”? Adică, proiectând "parametrii" lor abstracţi, ideali în lumea concretă a materiei. Un lucru este să vorbeşti despre matriţa cerii - care, printre altele, ne-a condamnat să vizualizăm omul bărbos ce ne urmăreşte de mii de ani cu bastonul ridicat deasupra noastră – şi altceva este să ne gândim la o „cristalizare” în lumea densă a materiei a unui proiect ideal pe cât de pur pe atât de perfect aşa cum un regizor „visează” propriul film iar apoi îi dă o formă concretă folosind actori, peliculă şi aparatele de filmat. (Curios este că aborigenii din Australia, cel mai vechi popor de oameni care trăiesc pe Pământ, cheamă dimensiunea noastră terestră "dreamworld", lume a viselor).
ELOHIM SAU JAVEH?
Cei care acum sunt confuzi despre „numele lui Dumnezeu” original vă amintim că este Biblia însăşi cea care schimbă cărţile, astfel că uneori îl prezintă pe Creator ca Elohim iar alteori îl numeşte Javeh sau Jehovah şi mai rar Adonai (Doamne, Stăpâne). Elohim, după cum s-a menţionat, este numai pluralul masculin şi feminin împreună (literal însemnând "cei care sunt sus" sau „stăpânii de deasupra”), în timp ce ambele Javeh şi Adonai sunt la singular masculin (de fapt Javeh este neutru, dar nu prezintă chestiunea de pluralitate).
Ne vine să ne întrebăm: dar de ce atunci în Biblia noastră "Dumnezeu" a fost tradus la singular? Aici cu siguranţă nu suntem noi cei care putem da un răspuns însă putem cel mult să înaintăm o ipoteză: în zilele iudaismului, se pare că o cheie unificatoare la nivel popular a fost introducerea monoteismului (de câte ori insistă să ne reamintească, Javeh din Biblie, că "nu vei avea alt Dumnezeu în afară de mine"?). Un alt lucru care a contribuit la consolidarea impactului noii religii a fost abolirea idiolatriei. A devenit clar pentru clasa preoţească chiar şi atunci: cu cât era mai puţină "dispersiunea" simbolică în mintea credinciosului cu atât mai uşor era pentru el să primească mesajul complexiv al acestei religii.
Nu e de mirare că rabinilor nu le place prea mult să fie întrebaţi "ce înseamnă exact Elohim?", deoarece ar trebui să introducă o dimensiune spirituală mult mai complexă şi delicată decât cea a simplului "Dumnezeu" Javeh. Să ne imaginăm deci preoţii bisericii creştine, care deja aveau mii de probleme de înţelegere asupra Evangheliilor canonice, de câtă "bunăvoinţă" dispuneau să respecte şi această complicaţie care putea fi evitată traducând (în greacă) totul cu „Dumnezeu”. Aşa se face că la rândul lor anglo-saxonii care au tradus versiunea lor a Bibliei din greacă în limba engleză cu Erasmus din Rotterdam şi în germană cu Martin Luther - s-au trezit cu un simplu "God" la singular.
Dar de ce există, de unde apare şi ce înseamnă această dublă prezenţă a lui Elohim şi Javeh în Biblia originală? Aceasta este o întrebare care chinuie oamenii de ştiinţă încă din vremea Universităţii din Tubingen, care la începutul anilor 800 a dedicat o întreagă ramură a studiilor sale exegezei biblice. Noi aici putem încerca doar să rezumăm teza actuală general acceptată şi anume că tot materialul biblic ar fi fost unificat şi pus în scris, de către cel puţin patru mâini diferite, care pot fi recunoscute după diferite stiluri observabile de-a lungul lecturii. Aceste stiluri, totuşi, nu se prezintă în blocuri distincte şi separate ci se alternează şi se suprapun în permanenţă uneori chiar şi numai pentru câteva paragrafe adesea creându-se o confuzie considerabilă.
CONTRADICŢII ÎN TEXTUL BIBLIC
S-ar putea de asemenea explica unele contradicţii flagrante din textul biblic, care ar trebui să sară chiar şi în ochiul cititorului mai puţin atent. În Geneză, de exemplu, aceeaşi creaţie nu este povestită doar o dată ci de două ori la distanţe de câteva pagini şi în ordine inversă faţă de cealaltă.
În prima versiune este creat mai întâi omul şi apoi toate celelalte animale. În a doua, care apare la prima vedere o simplă repetiţie, câteva paragrafe mai jos sunt create înainte animalele şi apoi omul. În mod similar, la început bărbatul şi femeia sunt creaţi împreună şi câteva paragrafe mai încolo bărbatul precedă femeia.
În realitate, lista de contradicţii este suficient de lungă pentru a ne angaja în discuţii interminabile. La aceasta ar trebui să fie adăugate diverse "inexactităţi ştiinţifice” precum cea că Pământul are vârsta stabilită la aproximativ şase mii de ani sau faptul că Pământul este încă „imobil în centrul universului, bine plantat pe piedestalul lui” obiectul multor dispute încă de pe vremea lui Galileo. Totul se schimbă, desigur, în cazul în care se abordează Biblia ca un text cu diferite niveluri de lectură, dar acest lucru ne-ar duce pe un teritoriu pentru care nu suntem deloc pregătiţi să înfruntăm şi care oricum nu este intenţia noastră.
Spunem doar un singur lucru despre aparenta incompatibilitate dintre Elohim şi monoteism. Este clar că "versiunea originală", cu Elohim, nu ne oferă o multitudine dispersivă de divinităţi toate în competiţie una cu cealaltă, ci mai degrabă o ierarhie clară, armonioasă şi ordonată, în care Javeh ar fi mult mai sus decât aceste divinităţi. În religiile orientale există o corespondenţă foarte precisă, de exemplu în Cohan-ul budismului tibetan divinităţile sunt numite „creatorii materiei". Acestea răspund, ierarhic vorbind, la Unul Absolut la fel cum cele o mie de divinităţi din panteonul hindus răspund ascultători Ordinii Absolute a lui Brahma sau Unului Cosmic Universal. În Coran, în schimb, sunt Arhanghelii, moşteniţi de la Biblia ebraică, care se ocupă de lumea materială sub privirea atentă ai lui Allah şi însăşi Biblia noastră vorbeşte în mod repetat de Îngeri si Arhangheli confirmând astfel existenţa unei ierarhii superioare, funcţională şi omogenă şi nici pe departe dispersată în sensul politeist.
MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
O altă realizare, care ar putea îngheţa într-o secundă cel mai înfocate dezbateri între "evoluţionişti" şi "creaţionişti" (între atei şi credincioşi, de fapt) este că, în realitate ei se ceartă pentru nimic deoarece Biblia este un text provizoriu, care va trebui să fie înlocuit cu un altul încă necunoscut. Din păcate, noi nu citim aproape niciodată cu atenţie critică, în mod activ, ci bem pasiv "aşa cum este" şi se întâmplă deseori să nu percepem detalii importante cum ar fi acesta.
Cine nu a citit cel puţin o dată, coborârea de pe Munte a lui Moise, după ce a primit de la Javeh Tăbliţele Legii? Ei bine, atunci când Moise vede că poporul său nu a putut aştepta şi a început să se închine viţelului de aur, sparge tăbliţele legii, pe care n-o meritau, şi le aruncă. Apoi dă lor legi mult mai infantile, simple şi grosolane, aşteptând ca poporului său să se maturizeze şi să fie pregătit pentru a primi pe cele adevărate.
Problema este că Moise a murit, Javeh nu se mai face auzit de ceva vreme iar nouă ne-au rămas pe cocoaşă nişte legi crude, violente şi învechite scrise acum 3000 de ani pentru o turmă de nomazi ignoranţi şi adulatori. Să presupunem că un creştin este dispus să asculte Biblia literalmente. Dacă din întâmplare, fratele lui moare după nuntă, iar el nu este căsătorit, îi revine obligaţia să ia în căsătorie cumnata văduvă şi să facă imediat copii cu ea chiar dacă ea are mustăţile lungi de un metru. Dacă n-o face, ea va avea dreptul de a-l scuipa în faţă, înaintea întregii familii reunite. (Cine ştie de ce anumiţi creştini îşi amintesc să citeze Biblia numai atunci când le serveşte împotriva homosexualilor sau pentru a justifica sclavia şi pedeapsa cu moartea, dar apoi uită complet să respecte mii de obligaţii precum aceasta?)
În acest moment apare totuşi o întrebare: nu cumva Javeh a dispărut intenţionat şi aşteaptă ca noi să reuşim să ne dăm seama de toate aceste inconsecvenţe ridicole? De ce nu încetăm pentru o clipă să urmăm pedant Biblia pe motivul că e "cuvântul lui Dumnezeu" şi nu încercăm în schimb să o considerăm, ca multe alte documente echivalente ale sale, ca un document istoric valoros a cărui valoare spirituală - indiferent de cine a scris-o – vine căutată în profunzime, în mod activ, conştient şi selectiv şi nu doar "citită" în suprafaţă în mod mecanic şi pasiv?
(Scris de Massimo Mazzucco)
Tradiţia dictează că primele cinci cărţi ale Bibliei, pe care noi le numim Pentateuh, şi evreii Tora, au fost scrise direct de către Moise în jurul anului 1200 î.Hr.. Dintre acestea, fără îndoială, cea mai importantă este prima pe care o numim Geneza, iar evreii Behreshit ("Începutul"). Aceasta descrie atât cosmogeneza cât şi antropogeneza adică naşterea lumii materiale, cea a omului şi a altor forme de viaţă.
GENESIS
Dacă am compara textul original al Behreshit cu cel din Geneza noastră, am rămâne probabil şocaţi. Ce să mai zicem, de exemplu, în faţa descoperirii faptului că lumea nu a fost creată în nici un caz de „Dumnezeu” (singular masculin) ci de o trupa veselă de "Zei"? De fapt, termenul Elohim, care în Geneza noastră este tradus cu "Dumnezeu", în ebraică este numai plural şi este atât masculin cât şi feminin. (Îşi aduce cineva aminte de fraza "nefericită" a lui Papa Luciani, care înainte de a muri a vrut să ne spună cu orice preţ că "Dumnezeu este bărbat dar şi femeie”?).
Ce să mai spunem despre faptul că nu omul a fost făcut "după chipul şi asemănarea sa", dar că umanitatea a fost făcută "prin urmărirea contururilor lor”? Adică, proiectând "parametrii" lor abstracţi, ideali în lumea concretă a materiei. Un lucru este să vorbeşti despre matriţa cerii - care, printre altele, ne-a condamnat să vizualizăm omul bărbos ce ne urmăreşte de mii de ani cu bastonul ridicat deasupra noastră – şi altceva este să ne gândim la o „cristalizare” în lumea densă a materiei a unui proiect ideal pe cât de pur pe atât de perfect aşa cum un regizor „visează” propriul film iar apoi îi dă o formă concretă folosind actori, peliculă şi aparatele de filmat. (Curios este că aborigenii din Australia, cel mai vechi popor de oameni care trăiesc pe Pământ, cheamă dimensiunea noastră terestră "dreamworld", lume a viselor).
ELOHIM SAU JAVEH?
Cei care acum sunt confuzi despre „numele lui Dumnezeu” original vă amintim că este Biblia însăşi cea care schimbă cărţile, astfel că uneori îl prezintă pe Creator ca Elohim iar alteori îl numeşte Javeh sau Jehovah şi mai rar Adonai (Doamne, Stăpâne). Elohim, după cum s-a menţionat, este numai pluralul masculin şi feminin împreună (literal însemnând "cei care sunt sus" sau „stăpânii de deasupra”), în timp ce ambele Javeh şi Adonai sunt la singular masculin (de fapt Javeh este neutru, dar nu prezintă chestiunea de pluralitate).
Ne vine să ne întrebăm: dar de ce atunci în Biblia noastră "Dumnezeu" a fost tradus la singular? Aici cu siguranţă nu suntem noi cei care putem da un răspuns însă putem cel mult să înaintăm o ipoteză: în zilele iudaismului, se pare că o cheie unificatoare la nivel popular a fost introducerea monoteismului (de câte ori insistă să ne reamintească, Javeh din Biblie, că "nu vei avea alt Dumnezeu în afară de mine"?). Un alt lucru care a contribuit la consolidarea impactului noii religii a fost abolirea idiolatriei. A devenit clar pentru clasa preoţească chiar şi atunci: cu cât era mai puţină "dispersiunea" simbolică în mintea credinciosului cu atât mai uşor era pentru el să primească mesajul complexiv al acestei religii.
Nu e de mirare că rabinilor nu le place prea mult să fie întrebaţi "ce înseamnă exact Elohim?", deoarece ar trebui să introducă o dimensiune spirituală mult mai complexă şi delicată decât cea a simplului "Dumnezeu" Javeh. Să ne imaginăm deci preoţii bisericii creştine, care deja aveau mii de probleme de înţelegere asupra Evangheliilor canonice, de câtă "bunăvoinţă" dispuneau să respecte şi această complicaţie care putea fi evitată traducând (în greacă) totul cu „Dumnezeu”. Aşa se face că la rândul lor anglo-saxonii care au tradus versiunea lor a Bibliei din greacă în limba engleză cu Erasmus din Rotterdam şi în germană cu Martin Luther - s-au trezit cu un simplu "God" la singular.
Dar de ce există, de unde apare şi ce înseamnă această dublă prezenţă a lui Elohim şi Javeh în Biblia originală? Aceasta este o întrebare care chinuie oamenii de ştiinţă încă din vremea Universităţii din Tubingen, care la începutul anilor 800 a dedicat o întreagă ramură a studiilor sale exegezei biblice. Noi aici putem încerca doar să rezumăm teza actuală general acceptată şi anume că tot materialul biblic ar fi fost unificat şi pus în scris, de către cel puţin patru mâini diferite, care pot fi recunoscute după diferite stiluri observabile de-a lungul lecturii. Aceste stiluri, totuşi, nu se prezintă în blocuri distincte şi separate ci se alternează şi se suprapun în permanenţă uneori chiar şi numai pentru câteva paragrafe adesea creându-se o confuzie considerabilă.
CONTRADICŢII ÎN TEXTUL BIBLIC
S-ar putea de asemenea explica unele contradicţii flagrante din textul biblic, care ar trebui să sară chiar şi în ochiul cititorului mai puţin atent. În Geneză, de exemplu, aceeaşi creaţie nu este povestită doar o dată ci de două ori la distanţe de câteva pagini şi în ordine inversă faţă de cealaltă.
În prima versiune este creat mai întâi omul şi apoi toate celelalte animale. În a doua, care apare la prima vedere o simplă repetiţie, câteva paragrafe mai jos sunt create înainte animalele şi apoi omul. În mod similar, la început bărbatul şi femeia sunt creaţi împreună şi câteva paragrafe mai încolo bărbatul precedă femeia.
În realitate, lista de contradicţii este suficient de lungă pentru a ne angaja în discuţii interminabile. La aceasta ar trebui să fie adăugate diverse "inexactităţi ştiinţifice” precum cea că Pământul are vârsta stabilită la aproximativ şase mii de ani sau faptul că Pământul este încă „imobil în centrul universului, bine plantat pe piedestalul lui” obiectul multor dispute încă de pe vremea lui Galileo. Totul se schimbă, desigur, în cazul în care se abordează Biblia ca un text cu diferite niveluri de lectură, dar acest lucru ne-ar duce pe un teritoriu pentru care nu suntem deloc pregătiţi să înfruntăm şi care oricum nu este intenţia noastră.
Spunem doar un singur lucru despre aparenta incompatibilitate dintre Elohim şi monoteism. Este clar că "versiunea originală", cu Elohim, nu ne oferă o multitudine dispersivă de divinităţi toate în competiţie una cu cealaltă, ci mai degrabă o ierarhie clară, armonioasă şi ordonată, în care Javeh ar fi mult mai sus decât aceste divinităţi. În religiile orientale există o corespondenţă foarte precisă, de exemplu în Cohan-ul budismului tibetan divinităţile sunt numite „creatorii materiei". Acestea răspund, ierarhic vorbind, la Unul Absolut la fel cum cele o mie de divinităţi din panteonul hindus răspund ascultători Ordinii Absolute a lui Brahma sau Unului Cosmic Universal. În Coran, în schimb, sunt Arhanghelii, moşteniţi de la Biblia ebraică, care se ocupă de lumea materială sub privirea atentă ai lui Allah şi însăşi Biblia noastră vorbeşte în mod repetat de Îngeri si Arhangheli confirmând astfel existenţa unei ierarhii superioare, funcţională şi omogenă şi nici pe departe dispersată în sensul politeist.
MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
O altă realizare, care ar putea îngheţa într-o secundă cel mai înfocate dezbateri între "evoluţionişti" şi "creaţionişti" (între atei şi credincioşi, de fapt) este că, în realitate ei se ceartă pentru nimic deoarece Biblia este un text provizoriu, care va trebui să fie înlocuit cu un altul încă necunoscut. Din păcate, noi nu citim aproape niciodată cu atenţie critică, în mod activ, ci bem pasiv "aşa cum este" şi se întâmplă deseori să nu percepem detalii importante cum ar fi acesta.
Cine nu a citit cel puţin o dată, coborârea de pe Munte a lui Moise, după ce a primit de la Javeh Tăbliţele Legii? Ei bine, atunci când Moise vede că poporul său nu a putut aştepta şi a început să se închine viţelului de aur, sparge tăbliţele legii, pe care n-o meritau, şi le aruncă. Apoi dă lor legi mult mai infantile, simple şi grosolane, aşteptând ca poporului său să se maturizeze şi să fie pregătit pentru a primi pe cele adevărate.
Problema este că Moise a murit, Javeh nu se mai face auzit de ceva vreme iar nouă ne-au rămas pe cocoaşă nişte legi crude, violente şi învechite scrise acum 3000 de ani pentru o turmă de nomazi ignoranţi şi adulatori. Să presupunem că un creştin este dispus să asculte Biblia literalmente. Dacă din întâmplare, fratele lui moare după nuntă, iar el nu este căsătorit, îi revine obligaţia să ia în căsătorie cumnata văduvă şi să facă imediat copii cu ea chiar dacă ea are mustăţile lungi de un metru. Dacă n-o face, ea va avea dreptul de a-l scuipa în faţă, înaintea întregii familii reunite. (Cine ştie de ce anumiţi creştini îşi amintesc să citeze Biblia numai atunci când le serveşte împotriva homosexualilor sau pentru a justifica sclavia şi pedeapsa cu moartea, dar apoi uită complet să respecte mii de obligaţii precum aceasta?)
În acest moment apare totuşi o întrebare: nu cumva Javeh a dispărut intenţionat şi aşteaptă ca noi să reuşim să ne dăm seama de toate aceste inconsecvenţe ridicole? De ce nu încetăm pentru o clipă să urmăm pedant Biblia pe motivul că e "cuvântul lui Dumnezeu" şi nu încercăm în schimb să o considerăm, ca multe alte documente echivalente ale sale, ca un document istoric valoros a cărui valoare spirituală - indiferent de cine a scris-o – vine căutată în profunzime, în mod activ, conştient şi selectiv şi nu doar "citită" în suprafaţă în mod mecanic şi pasiv?
(Scris de Massimo Mazzucco)
„Considerate la vostra semenza:
fatti non foste a viver come bruti,
ma per seguir virtute e conoscenza”
Consideraţi originea voastră:
nu v-aţi născut pentru a trăi ca brutele,
ci pentru a urma virtutea şi cunoştinţa.
Dante Alighieri, Divina Commedia, Inferno canto XXVI, 116-120
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu