De când mi-am făcut cont am continuat să cred că Facebook este complicat şi mai puţin intuitiv decât era HI5 şi ulterior MySpace - eu aşa le-am descoperit şi iniţial am crezut că de fapt MySpace copiase HI5. Culmea este că după, trei sau patru ani, încă mai cred că FB e complicat. Îmi amintesc că nu mi-aş fi făcut cont pe FB dacă nu insista Rod, un coleg, să-l încerc. De asemenea, şase luni n-am postat nimic pentru că habar n-aveam cum e treaba cu aplicaţiile, de unde le iau, ce fac etc.. În schimb cu Twitter povestea a fost cu totul alta.
ATITUDINEA
Dacă ar fi să generalizez, deşi nu e corect ce fac - :D de aceea aştept păreri din partea celor care nu sunt de acord cu generalizările mele - aş spune că atitudinea cu care abordăm o situaţie (un prieten, o reţea de socializare sau un curs) este "unealta de bază" pe care o vom folosi în a ne activa abilităţile în acea situaţie.
Exemplu: Cred că FB este complicat - în consecinţă nici nu-mi trece prin cap să fac o analogie cu Twitter, pentru că în mintea mea FB e mult prea diferit, deci complicat. Rezultatul este că "user experience"-ul meu este afectat.
Mai specific: deseori, lăsăm atitudinea să se formeze pe baza primelor percepţii, sau impresii. Acestea formează un cadru mental pe care creierul nostru îl aplică ulterior automat - cum e în cazul meu cu FB. Ceea ce mi se pare interesant este că pentru a schimba acest întreg cadru mental e necesară o schimbare a emoţiei care a stat la bază și care de altfel l-a generat.
Exemplu: Dacă iau un curs al unei oarecare materii şi al cărei profesorul îmi inspiră teamă şi anxietate, etc. atunci acea emoţie stă la baza memorizării cursului profesorului respectiv.
Care este reacţia în situaţii de teamă şi anxietate? Dacă ar fi un pericol fizic aş fugi. Aici însă este vorba de un pericol psihic şi "fuga" o pot manifesta prin lipsă de concentrare/atenţie şi chiar imposibilitatea de a învăţa materia respectivă.
DISONANŢA COGNITIVĂ
Faptul că trebuie să fiu atentă/concentrată îmi provoacă un conflict mental (o disonanţă cognitivă) şi ca să-l contrastez trebuie să redevin coerentă. Cum? Nu sunt atentă la curs, deşi ştiu că acest lucru are să-mi influenţeze rezultatele şi deci teama mea va fi justificată. În sociologie se mai numeşte şi Teorema lui Thomas - "If men define situations as real, they are real in their consequences". Astfel, transmit profesorului mesajul că ceva din comportamentul său mi-a provocat un conflict mental.
Mai simplu, mesajul este că nu sunt de acord cu profesorul într-o anumită privință pe care eu cred că nu o pot influența. Mai rău, sentimentul negativ asociat cu materia cursului acţionează în procesul de învăţare şi nu permite cunoştinţelor să se fixeze. Mie mi s-a întâmplat, la fel cum mi s-a întâmplat să nu mă iau prea în serios şi să-mi văd de treabă. Depinde de cât de puternică este emoţia respectivă. :P
E foarte posibil ca acelaşi conflict mental să fie provocat şi de alţi factori, pe care încă nu-i "percep/pricep".
În cazul disonanţei mele cognitive dintre sentimentul că FB e complicat (stres, anxietate) şi presiunea socială de a-l folosi, pentru a redeveni coerentă adopt mai multe soluţii: a) nu-l folosesc; b) nu înţeleg anumite lucruri foarte simplu de înţeles doar făcând o simplă analogie, cum ar fi de exemplu:
CRED DECI ŞTIU?
Dacă ar fi să intrăm puţin în teoria cunoaşterii a lui Platon şi mai precis dacă luăm idea că "pentru a cunoaşte ceva e necesar dar nu suficient să crezi acel ceva" putem spune că în cazurile prezentate mai sus e foarte important "ceea ce credem" şi că tindem să considerăm "ceea ce credem" atât necesar cât şi suficient pentru a concluziona că ştim.
Platon spunea că X cunoaşte dacă şi numai dacă:
În concluzie, nu e suficient să credem în ceva pentru a şti. Acel ceva trebuie să fie şi adevărat - dacă este vorba de ştiință, atunci e destul de uşor de verificat; dacă în schimb este o experienţă personală, aici ne revine nouă responsabilitatea evaluării corecte.
Cum poți evalua dacă FB e complicat? Cum poţi ştii cu adevărat că e complicat? Poate că e diferit, dar în esenţă e suficient de "user friendly" cât să-l poţi înţelege. Cum poţi ştii dacă un curs este dificil? Cum poți să-l evaluezi din poziţia inferioară(n-ai parcurs tot cursul, dar consideri a priori că este dificil) pe care o deţii?
Unii filosofi spun că "justificarea" e cheia. Dacă am considera termenul filosofic "justificare" din perspectiva psihologică tind să cred că "justificare" echivalează cu emoţia despre care vorbeam la început.
În cazurile specifice: stresul și anxietatea reprezintau justificarea pentru faptul că eu cred că FB este complicat. La fel, emoţia generată de profesor, anxietate și teama de a nu trece examenul, este justificarea pentru faptul că un student crede că un curs este greu/dificil. Dar asta nu implică veridicitatea concepţiei sale.
Aici intervine partea socială care are rolul de a ne ajuta să ne confirmăm/infirmăm convingerile. În cazul FB, mi-a fost foarte uşor demonstrat de ceilalţi că e foarte simplu de utilizat (inevitabil nu am putut rezista să nu mă autoanalizez :)) ). În cazul cursului, aici nu numai confruntarea cu colegii poate confirma/infirma ideea studentului, ci şi comunicarea cu profesorul. :)
ATITUDINEA
Dacă ar fi să generalizez, deşi nu e corect ce fac - :D de aceea aştept păreri din partea celor care nu sunt de acord cu generalizările mele - aş spune că atitudinea cu care abordăm o situaţie (un prieten, o reţea de socializare sau un curs) este "unealta de bază" pe care o vom folosi în a ne activa abilităţile în acea situaţie.
Exemplu: Cred că FB este complicat - în consecinţă nici nu-mi trece prin cap să fac o analogie cu Twitter, pentru că în mintea mea FB e mult prea diferit, deci complicat. Rezultatul este că "user experience"-ul meu este afectat.
Mai specific: deseori, lăsăm atitudinea să se formeze pe baza primelor percepţii, sau impresii. Acestea formează un cadru mental pe care creierul nostru îl aplică ulterior automat - cum e în cazul meu cu FB. Ceea ce mi se pare interesant este că pentru a schimba acest întreg cadru mental e necesară o schimbare a emoţiei care a stat la bază și care de altfel l-a generat.
Exemplu: Dacă iau un curs al unei oarecare materii şi al cărei profesorul îmi inspiră teamă şi anxietate, etc. atunci acea emoţie stă la baza memorizării cursului profesorului respectiv.
Care este reacţia în situaţii de teamă şi anxietate? Dacă ar fi un pericol fizic aş fugi. Aici însă este vorba de un pericol psihic şi "fuga" o pot manifesta prin lipsă de concentrare/atenţie şi chiar imposibilitatea de a învăţa materia respectivă.
DISONANŢA COGNITIVĂ
Faptul că trebuie să fiu atentă/concentrată îmi provoacă un conflict mental (o disonanţă cognitivă) şi ca să-l contrastez trebuie să redevin coerentă. Cum? Nu sunt atentă la curs, deşi ştiu că acest lucru are să-mi influenţeze rezultatele şi deci teama mea va fi justificată. În sociologie se mai numeşte şi Teorema lui Thomas - "If men define situations as real, they are real in their consequences". Astfel, transmit profesorului mesajul că ceva din comportamentul său mi-a provocat un conflict mental.
Mai simplu, mesajul este că nu sunt de acord cu profesorul într-o anumită privință pe care eu cred că nu o pot influența. Mai rău, sentimentul negativ asociat cu materia cursului acţionează în procesul de învăţare şi nu permite cunoştinţelor să se fixeze. Mie mi s-a întâmplat, la fel cum mi s-a întâmplat să nu mă iau prea în serios şi să-mi văd de treabă. Depinde de cât de puternică este emoţia respectivă. :P
E foarte posibil ca acelaşi conflict mental să fie provocat şi de alţi factori, pe care încă nu-i "percep/pricep".
În cazul disonanţei mele cognitive dintre sentimentul că FB e complicat (stres, anxietate) şi presiunea socială de a-l folosi, pentru a redeveni coerentă adopt mai multe soluţii: a) nu-l folosesc; b) nu înţeleg anumite lucruri foarte simplu de înţeles doar făcând o simplă analogie, cum ar fi de exemplu:
Cauza este că am asociat sentimentul de anxietate cu ideea de complex/complicat şi pentru a fi coerentă cu ceea ce eu cred trebuie să nu înţeleg FB. Deci cheia stă în ce credem.
CRED DECI ŞTIU?
Dacă ar fi să intrăm puţin în teoria cunoaşterii a lui Platon şi mai precis dacă luăm idea că "pentru a cunoaşte ceva e necesar dar nu suficient să crezi acel ceva" putem spune că în cazurile prezentate mai sus e foarte important "ceea ce credem" şi că tindem să considerăm "ceea ce credem" atât necesar cât şi suficient pentru a concluziona că ştim.
Platon spunea că X cunoaşte dacă şi numai dacă:
- X crede că P;
- P este adevărată;
- X are o justificare pentru a crede că P.
- Pot să spun că ştiu că FB este complicat dacă şi numai dacă:
- cred că FB este complicat;
- este adevărat că FB este complicat;
- justificarea constă în faptul că FB a fost diferit de celelalte reţele sociale ca şi concept, iar asta a condus la percepţia de "complicat", care mi-a influenţat ulterior atitudinea.
- Pot să spun că ştiu că cursul este greu dacă şi numai dacă:
- cred că cursul este greu;
- este adevărat că cursul este greu;
- aici justificarea se rezumă numai la emoţiile generate de comportamentul profesorului ceea ce nu îmi dă nici o idee despre curs, dar iată că îl poate influenţa.
În concluzie, nu e suficient să credem în ceva pentru a şti. Acel ceva trebuie să fie şi adevărat - dacă este vorba de ştiință, atunci e destul de uşor de verificat; dacă în schimb este o experienţă personală, aici ne revine nouă responsabilitatea evaluării corecte.
Cum poți evalua dacă FB e complicat? Cum poţi ştii cu adevărat că e complicat? Poate că e diferit, dar în esenţă e suficient de "user friendly" cât să-l poţi înţelege. Cum poţi ştii dacă un curs este dificil? Cum poți să-l evaluezi din poziţia inferioară(n-ai parcurs tot cursul, dar consideri a priori că este dificil) pe care o deţii?
Unii filosofi spun că "justificarea" e cheia. Dacă am considera termenul filosofic "justificare" din perspectiva psihologică tind să cred că "justificare" echivalează cu emoţia despre care vorbeam la început.
În cazurile specifice: stresul și anxietatea reprezintau justificarea pentru faptul că eu cred că FB este complicat. La fel, emoţia generată de profesor, anxietate și teama de a nu trece examenul, este justificarea pentru faptul că un student crede că un curs este greu/dificil. Dar asta nu implică veridicitatea concepţiei sale.
Aici intervine partea socială care are rolul de a ne ajuta să ne confirmăm/infirmăm convingerile. În cazul FB, mi-a fost foarte uşor demonstrat de ceilalţi că e foarte simplu de utilizat (inevitabil nu am putut rezista să nu mă autoanalizez :)) ). În cazul cursului, aici nu numai confruntarea cu colegii poate confirma/infirma ideea studentului, ci şi comunicarea cu profesorul. :)
"facebook: fight or flight"
RăspundeţiŞtergereio m-am râs.
Facebook e doar un exemplu :)
RăspundeţiŞtergere