Cine este Lucifer?

"Principiul Lucifer este un complex de reguli naturale care lucrează împreună la ţeserea unei pânze ce deseori ne îngrozeşte. Fiecare fir din acestă pânză este fascinant, dar imaginea de ansamblu este surprinzătoare. În centrul ei se află Principiul Lucifer - Natura care a conceput impulsurile noastre cele mai detestabile. De fapt, aceste impulsuri sunt doar o parte din procesul pe care ea îl foloseşte pentru a crea. Lucifer este partea întunecată a fecundităţii cosmice, lama tăioasă a cuţitului sculptorului. Natura nu detestă răul; îl îmbrăţişează. Îl foloseşte pentru a construi. Cu ajutorul lui, ea duce umanitatea spre culmi tot mai măreţe de organizare, complexitate şi putere.

Moartea, distrugerea şi furia nu deranjează Mama Natură; acestea sunt veşnic părţi din planul ei. Numai noi suntem indignaţi de consecinţele Principiului Lucifer. Avem toate motivele să fim. Asta pentru că noi suntem pierderi rezultate din indiferenţa Naturii faţă de viaţă, pioni care suferă şi mor pentru supravieţuirea sistemului ei.

Un rezultat: din cele mai bune calităţi ale noastre provin cele mai rele. Din impulsul de a ne reuni într-un întreg provine tendinţa de a ne dezbina. Din devotamentul nostru pentru un bine superior provine înclinaţia către cele mai odioase atrocităţi. Din loialitatea noastră faţă de idealuri provine scuza noastră pentru a urî. De la începuturile istoriei am fost orbiţi de abilitatea răului de a îmbrăca o aparenţă dezinteresată. Am eşuat în a vedea că cele mai fine calităţi ale noastre ne duc adesea către acţiunile pe care le detestăm mai mult - crimă, tortură, genocid şi război.

Timp de milenii, bărbaţii şi femeile au privit ruinele caselor lor pierdute şi moartea persoanelor pe care nu le vor mai vedea niciodată în viaţă, apoi au cerut ca suliţele să fie transformate în cosoare şi ca umanităţii să-i fie acordat darul păcii; dar rugăciunile nu sunt suficiente. Pentru a demola blestemul pe care Mama Natură l-a construit în noi, avem nevoie de un nou mod de a privi omul, un nou mod de remodelare a destinului nostru."

Fragment preluat şi tradus din Principiul Lucifer - Howard Bloom.

Dacă cred înseamnă că ştiu?

De când mi-am făcut cont am continuat să cred că Facebook este complicat şi mai puţin intuitiv decât era HI5 şi ulterior MySpace - eu aşa le-am descoperit şi iniţial am crezut că de fapt MySpace copiase HI5. Culmea este că după, trei sau patru ani, încă mai cred că FB e complicat. Îmi amintesc că nu mi-aş fi făcut cont pe FB dacă nu insista Rod, un coleg, să-l încerc. De asemenea, şase luni n-am postat nimic pentru că habar n-aveam cum e treaba cu aplicaţiile, de unde le iau, ce fac etc.. În schimb cu Twitter povestea a fost cu totul alta.

ATITUDINEA

Dacă ar fi să generalizez, deşi nu e corect ce fac - :D de aceea aştept păreri din partea celor care nu sunt de acord cu generalizările mele - aş spune că atitudinea cu care abordăm o situaţie (un prieten, o reţea de socializare sau un curs) este "unealta de bază" pe care o vom folosi în a ne activa abilităţile în acea situaţie.

Exemplu: Cred că FB este complicat - în consecinţă nici nu-mi trece prin cap să fac o analogie cu Twitter, pentru că în mintea mea FB e mult prea diferit, deci complicat. Rezultatul este că "user experience"-ul meu este afectat.

Mai specific: deseori, lăsăm atitudinea să se formeze pe baza primelor percepţii, sau impresii. Acestea formează un cadru mental pe care creierul nostru îl aplică ulterior automat - cum e în cazul meu cu FB. Ceea ce mi se pare interesant este că pentru a schimba acest întreg cadru mental e necesară o schimbare a emoţiei care a stat la bază și care de altfel l-a generat.

Exemplu: Dacă iau un curs al unei oarecare materii şi al cărei profesorul îmi inspiră teamă şi anxietate, etc. atunci acea emoţie stă la baza memorizării cursului profesorului respectiv.

Care este reacţia în situaţii de teamă şi anxietate? Dacă ar fi un pericol fizic aş fugi. Aici însă este vorba de un pericol psihic şi "fuga" o pot manifesta prin lipsă de concentrare/atenţie şi chiar imposibilitatea de a învăţa materia respectivă.

DISONANŢA COGNITIVĂ

Faptul că trebuie să fiu atentă/concentrată îmi provoacă un conflict mental (o disonanţă cognitivă) şi ca să-l contrastez trebuie să redevin coerentă. Cum? Nu sunt atentă la curs, deşi ştiu că acest lucru are să-mi influenţeze rezultatele şi deci teama mea va fi justificată. În sociologie se mai numeşte şi Teorema lui Thomas - "If men define situations as real, they are real in their consequences". Astfel, transmit profesorului mesajul că ceva din comportamentul său mi-a provocat un conflict mental.

Mai simplu, mesajul este că nu sunt de acord cu profesorul într-o anumită privință pe care eu cred că nu o pot influența. Mai rău, sentimentul negativ asociat cu materia cursului acţionează în procesul de învăţare şi nu permite cunoştinţelor să se fixeze. Mie mi s-a întâmplat, la fel cum mi s-a întâmplat să nu mă iau prea în serios şi să-mi văd de treabă. Depinde de cât de puternică este emoţia respectivă. :P

E foarte posibil ca acelaşi conflict mental să fie provocat şi de alţi factori, pe care încă nu-i "percep/pricep".

În cazul disonanţei mele cognitive dintre sentimentul că FB e complicat (stres, anxietate) şi presiunea socială de a-l folosi, pentru a redeveni coerentă adopt mai multe soluţii: a) nu-l folosesc; b) nu înţeleg anumite lucruri foarte simplu de înţeles doar făcând o simplă analogie, cum ar fi de exemplu:

Cauza este că am asociat sentimentul de anxietate cu ideea de complex/complicat şi pentru a fi coerentă cu ceea ce eu cred trebuie să nu înţeleg FB. Deci cheia stă în ce credem.

CRED DECI ŞTIU?

Dacă ar fi să intrăm puţin în teoria cunoaşterii a lui Platon şi mai precis dacă luăm idea că "pentru a cunoaşte ceva e necesar dar nu suficient să crezi acel ceva" putem spune că în cazurile prezentate mai sus e foarte important "ceea ce credem" şi că tindem să considerăm "ceea ce credem" atât necesar cât şi suficient pentru a concluziona că ştim.

Platon spunea că X cunoaşte dacă şi numai dacă:

1. X crede că P;
   
2. P este adevărată;
   
3. X are o justificare pentru a crede că P.

Exemple:

• Pot să spun că ştiu că FB este complicat dacă şi numai dacă:

1. cred că FB este complicat;
   
2. este adevărat că FB este complicat;
   
3. justificarea constă în faptul că FB a fost diferit de celelalte reţele sociale ca şi concept, iar asta a condus la percepţia de "complicat", care mi-a influenţat ulterior atitudinea.

• Pot să spun că ştiu că cursul este greu dacă şi numai dacă:

1. cred că cursul este greu;
   
2. este adevărat că cursul este greu;
   
3. aici justificarea se rezumă numai la emoţiile generate de comportamentul profesorului ceea ce nu îmi dă nici o idee despre curs, dar iată că îl poate influenţa.

CONCLUZIE

În concluzie, nu e suficient să credem în ceva pentru a şti. Acel ceva trebuie să fie şi adevărat - dacă este vorba de ştiință, atunci e destul de uşor de verificat; dacă în schimb este o experienţă personală, aici ne revine nouă responsabilitatea evaluării corecte.

Cum poți evalua dacă FB e complicat? Cum poţi ştii cu adevărat că e complicat? Poate că e diferit, dar în esenţă e suficient de "user friendly" cât să-l poţi înţelege. Cum poţi ştii dacă un curs este dificil? Cum poți să-l evaluezi din poziţia inferioară(n-ai parcurs tot cursul, dar consideri a priori că este dificil) pe care o deţii?

Unii filosofi spun că "justificarea" e cheia. Dacă am considera termenul filosofic "justificare" din perspectiva psihologică tind să cred că "justificare" echivalează cu emoţia despre care vorbeam la început.

În cazurile specifice: stresul și anxietatea reprezintau justificarea pentru faptul că eu cred că FB este complicat. La fel, emoţia generată de profesor, anxietate și teama de a nu trece examenul, este justificarea pentru faptul că un student crede că un curs este greu/dificil. Dar asta nu implică veridicitatea concepţiei sale.

Aici intervine partea socială care are rolul de a ne ajuta să ne confirmăm/infirmăm convingerile. În cazul FB, mi-a fost foarte uşor demonstrat de ceilalţi că e foarte simplu de utilizat (inevitabil nu am putut rezista să nu mă autoanalizez :)) ). În cazul cursului, aici nu numai confruntarea cu colegii poate confirma/infirma ideea studentului, ci şi comunicarea cu profesorul. :)

Ce nu ştim despre Biblie

Noi generic numim "Biblie" acea carte mare de peste o mie de pagini pe care o găsim aproape peste tot: în biserică, acasă, în motelurile din filmele americane... De fapt, această carte conţine atât "Vechiul" cât şi "Noul" Testament sau Biblia evreiască originală – numită Tanakh şi care datează din perioada 600-1200 î.Hr. - plus Evangheliile creştine "canonice" scrise după Hristos.

"Creştinismul" este, într-un sens, o „interpretare liberă” a Bibliei ebraice originale revizuită prin adăugarea de Evanghelii, în lumina predicării lui Isus. Diferenţa fundamentală între cele două religii este faptul că iudaismul nu recunoaşte în figura lui Iisus pe "Mesia", anunţat de profeţiile biblice, pe când creştinismul da.

În articolul de faţă prin "Biblie" înţelegem exclusiv textul sacru, sau Tanakh, compus din 39 de cărţi individuale originale (Isaia, Ezechiel, Geneza, Exodul, etc ....) din canonul ebraic. (Listă care diferă, prin unele cărţi, de cea adoptată de către Vechiul nostru Testament).

PARTEA I – SCURT ISTORIC AL BIBLIEI

ORIGINE ŞI CONŢINUTUL

Trebuie spus mai întâi că Biblia nu este de fapt un text unitar, ci mai degrabă un compendiu complicat de tradiţie orală, de surse istorice, de mituri şi legende populare atât locale cât şi importate din scrierile diferiţilor profeţi, de legi şi reguli pentru igienă şi nutriţie, de poezii, cântece şi proverbe de toate tipurile. Cu alte cuvinte, o sumă cumulată a tuturor cunoştinţelor contemporane din acea regiune, care a început să ia o formă finală şi să fie considerată "Legea lui Dumnezeu" doar în jurul secolului VIII î.Hr.. Vom discuta despre redactarea efectivă a textelor, care a început în acea perioadă mulţumită scribilor care nu au fost în nici un fel autorii textului original.

TEXTUL ORIGINAL

Textele biblice au fost scrise - în ebraica veche, desigur, cu excepţia unor scurte fragmente în aramaică - pe rulouri lungi de piele sau de pergament. Departe de a fi uşor de citit la prima vedere aceste rulouri apăreau cititorului ca o secvenţă interminabilă de litere, de la primul până la ultimul rând. (În realitate, după cum se vede în imaginea alăturată, din când în când există mai multe spaţii care indică de fapt pauze "emoţionale" şi nu au nimic de-a face cu compoziţia fiecărui cuvânt).

P r a c t i c b i b l i a a p ă r e a s c r i s ă a ş a

Nu sunt indicate cuvintele efective, ci trebuie să le găseşti tu, separând grupurile de litere la locul potrivit. Cum în realitate evreii nu scriau nici vocalele, echivalentul pentru noi ar fi aceasta:

P r c t c b b l p r s c r s s

Înmulţiţi acest rebus cu aproximativ 2 milioane şi jumătate de litere consecutive şi aveţi în faţă Biblia originală.


INTERPRETABILITATE

Problema "interpretabilităţii" Bibliei este, aşadar, cu mai multe straturi din moment ce trebuie mai întâi de toate să convenim asupra a ceea ce este de fapt scris. Numai apoi s-ar putea aborda o eventuală citire alegorică sau simbolică a textului şi eventual, în cele din urmă, o citire mai complexă şi arcană numită ezoterică sau "cabalistică".

Într-un text atât de lung se verifică, din pură lege statistică, mii de cazuri în care anumite litere pot fi atribuite atât cuvântului anterior cât şi celui care urmează şi pot avea sens ambele variante.

De asemenea, există la fel de multe cazuri în care o simplă schimbare a vocalelor poate da naştere la citiri complet diferite. Un lucru e să spui "cu auzul pierit" cu totul altul e să spui "cu zel port", deşi consoanele - czlprt - rămân aceleaşi. (Nu mai vorbesc de „caz la port” sau "ce zale port”).

Desigur, de-a lungul anilor generaţiile de rabini au ajuns la un acord asupra semnificaţiei fiecărei fraze, acord reflectat în versiunea ebraică modernă a Bibliei. Iar dacă tot erau la capitolul modernizare s-au gândit bine să adauge şi vocalele şi să despartă cuvintele. Şi ochiul vrea partea sa.

AUTENTICITATE

Cum putem şti dacă această versiune "oficială" corespunde cu adevărat originalului antic? La urma urmei, am văzut cum Evangheliile canonice au fost martirizate în timpul primelor secole cu corecturi, tăieturi şi interpolări de orice natură dorite de către preoţii bisericii pentru a adapta credinţa, iniţial născută în Palestina, la lumea şi mentalitatea domniilor lor.

În ceea ce priveşte Biblia, menţionăm mai întâi că prin "original" se înţelege, de fapt, versiunea creată în anul 539 î.Hr. de către profetul Ezra pe strada de întoarcere de la Babilon, versiune creată complet din memorie. Textele antice „reale”, de fapt, au fost distruse în incendiul Primului Templu, de către soldaţii lui Nabucodonosor. Din fericire au fost găsite după ultimul război mondial așa-numitele pergamente de la Marea Moartă, cărţi sacre pe care comunitatea preoţească a Esenienilor le-au ascuns în peşterile inaccesibile ale Qumranului (vezi foto) acestea scăpând şi de distrugerea celui de-al Doilea Templu, de către Romani, în anul 70 A.D..

Printre aceste rulouri a fost găsită o carte aproape completă a lui Isaia (foto jos), care pre-data exodul Babilonului şi care s-a dovedit a fi identică, literă cu literă, cu versiunea transmisă din memorie de către Ezra. Textul Bibliei a fost pus în scris, în cele din urmă, în secolul al doilea î.Hr., în versiunea aşa-numită "masoretică", dar nici un original nu a reuşit să depăşească intemperiile istoriei. Cel mai vechi text complet al Bibliei ebraice disponibil azi este Codex Leningradensis, care este o copie a masoreticului redactată "numai" în anul 1008 A.D..

În ciuda acestui fapt, printr-o serie de verificări complicate între toate artefactele biblice găsite până în prezent - de la completul Isaia din Qumran, la cel mai microscopic fragment de text sacru - a fost posibilă afirmarea cu certitudinea relativă că Biblia ebraică contemporană, şi anume versiunea masoretică, corespunde îndeaproape cu textul original din timpul profeţilor. Dar acum să vedem ce spune textul original în traducerea sa literală.

PARTEA II – COMPARAŢIA CU ORIGINALUL

PENTATEUH

Tradiţia dictează că primele cinci cărţi ale Bibliei, pe care noi le numim Pentateuh, şi evreii Tora, au fost scrise direct de către Moise în jurul anului 1200 î.Hr.. Dintre acestea, fără îndoială, cea mai importantă este prima pe care o numim Geneza, iar evreii Behreshit ("Începutul"). Aceasta descrie atât cosmogeneza cât şi antropogeneza adică naşterea lumii materiale, cea a omului şi a altor forme de viaţă.

GENESIS

Dacă am compara textul original al Behreshit cu cel din Geneza noastră, am rămâne probabil şocaţi. Ce să mai zicem, de exemplu, în faţa descoperirii faptului că lumea nu a fost creată în nici un caz de „Dumnezeu” (singular masculin) ci de o trupa veselă de "Zei"? De fapt, termenul Elohim, care în Geneza noastră este tradus cu "Dumnezeu", în ebraică este numai plural şi este atât masculin cât şi feminin. (Îşi aduce cineva aminte de fraza "nefericită" a lui Papa Luciani, care înainte de a muri a vrut să ne spună cu orice preţ că "Dumnezeu este bărbat dar şi femeie”?).

Ce să mai spunem despre faptul că nu omul a fost făcut "după chipul şi asemănarea sa", dar că umanitatea a fost făcută "prin urmărirea contururilor lor”? Adică, proiectând "parametrii" lor abstracţi, ideali în lumea concretă a materiei. Un lucru este să vorbeşti despre matriţa cerii - care, printre altele, ne-a condamnat să vizualizăm omul bărbos ce ne urmăreşte de mii de ani cu bastonul ridicat deasupra noastră – şi altceva este să ne gândim la o „cristalizare” în lumea densă a materiei a unui proiect ideal pe cât de pur pe atât de perfect aşa cum un regizor „visează” propriul film iar apoi îi dă o formă concretă folosind actori, peliculă şi aparatele de filmat. (Curios este că aborigenii din Australia, cel mai vechi popor de oameni care trăiesc pe Pământ, cheamă dimensiunea noastră terestră "dreamworld", lume a viselor).

ELOHIM SAU JAVEH?

Cei care acum sunt confuzi despre „numele lui Dumnezeu” original vă amintim că este Biblia însăşi cea care schimbă cărţile, astfel că uneori îl prezintă pe Creator ca Elohim iar alteori îl numeşte Javeh sau Jehovah şi mai rar Adonai (Doamne, Stăpâne). Elohim, după cum s-a menţionat, este numai pluralul masculin şi feminin împreună (literal însemnând "cei care sunt sus" sau „stăpânii de deasupra”), în timp ce ambele Javeh şi Adonai sunt la singular masculin (de fapt Javeh este neutru, dar nu prezintă chestiunea de pluralitate).

Ne vine să ne întrebăm: dar de ce atunci în Biblia noastră "Dumnezeu" a fost tradus la singular? Aici cu siguranţă nu suntem noi cei care putem da un răspuns însă putem cel mult să înaintăm o ipoteză: în zilele iudaismului, se pare că o cheie unificatoare la nivel popular a fost introducerea monoteismului (de câte ori insistă să ne reamintească, Javeh din Biblie, că "nu vei avea alt Dumnezeu în afară de mine"?). Un alt lucru care a contribuit la consolidarea impactului noii religii a fost abolirea idiolatriei. A devenit clar pentru clasa preoţească chiar şi atunci: cu cât era mai puţină "dispersiunea" simbolică în mintea credinciosului cu atât mai uşor era pentru el să primească mesajul complexiv al acestei religii.

Nu e de mirare că rabinilor nu le place prea mult să fie întrebaţi "ce înseamnă exact Elohim?", deoarece ar trebui să introducă o dimensiune spirituală mult mai complexă şi delicată decât cea a simplului "Dumnezeu" Javeh. Să ne imaginăm deci preoţii bisericii creştine, care deja aveau mii de probleme de înţelegere asupra Evangheliilor canonice, de câtă "bunăvoinţă" dispuneau să respecte şi această complicaţie care putea fi evitată traducând (în greacă) totul cu „Dumnezeu”. Aşa se face că la rândul lor anglo-saxonii care au tradus versiunea lor a Bibliei din greacă în limba engleză cu Erasmus din Rotterdam şi în germană cu Martin Luther - s-au trezit cu un simplu "God" la singular.

Dar de ce există, de unde apare şi ce înseamnă această dublă prezenţă a lui Elohim şi Javeh în Biblia originală? Aceasta este o întrebare care chinuie oamenii de ştiinţă încă din vremea Universităţii din Tubingen, care la începutul anilor 800 a dedicat o întreagă ramură a studiilor sale exegezei biblice. Noi aici putem încerca doar să rezumăm teza actuală general acceptată şi anume că tot materialul biblic ar fi fost unificat şi pus în scris, de către cel puţin patru mâini diferite, care pot fi recunoscute după diferite stiluri observabile de-a lungul lecturii. Aceste stiluri, totuşi, nu se prezintă în blocuri distincte şi separate ci se alternează şi se suprapun în permanenţă uneori chiar şi numai pentru câteva paragrafe adesea creându-se o confuzie considerabilă.

CONTRADICŢII ÎN TEXTUL BIBLIC

S-ar putea de asemenea explica unele contradicţii flagrante din textul biblic, care ar trebui să sară chiar şi în ochiul cititorului mai puţin atent. În Geneză, de exemplu, aceeaşi creaţie nu este povestită doar o dată ci de două ori la distanţe de câteva pagini şi în ordine inversă faţă de cealaltă.

În prima versiune este creat mai întâi omul şi apoi toate celelalte animale. În a doua, care apare la prima vedere o simplă repetiţie, câteva paragrafe mai jos sunt create înainte animalele şi apoi omul. În mod similar, la început bărbatul şi femeia sunt creaţi împreună şi câteva paragrafe mai încolo bărbatul precedă femeia.

În realitate, lista de contradicţii este suficient de lungă pentru a ne angaja în discuţii interminabile. La aceasta ar trebui să fie adăugate diverse "inexactităţi ştiinţifice” precum cea că Pământul are vârsta stabilită la aproximativ şase mii de ani sau faptul că Pământul este încă „imobil în centrul universului, bine plantat pe piedestalul lui” obiectul multor dispute încă de pe vremea lui Galileo. Totul se schimbă, desigur, în cazul în care se abordează Biblia ca un text cu diferite niveluri de lectură, dar acest lucru ne-ar duce pe un teritoriu pentru care nu suntem deloc pregătiţi să înfruntăm şi care oricum nu este intenţia noastră.

Spunem doar un singur lucru despre aparenta incompatibilitate dintre Elohim şi monoteism. Este clar că "versiunea originală", cu Elohim, nu ne oferă o multitudine dispersivă de divinităţi toate în competiţie una cu cealaltă, ci mai degrabă o ierarhie clară, armonioasă şi ordonată, în care Javeh ar fi mult mai sus decât aceste divinităţi. În religiile orientale există o corespondenţă foarte precisă, de exemplu în Cohan-ul budismului tibetan divinităţile sunt numite „creatorii materiei". Acestea răspund, ierarhic vorbind, la Unul Absolut la fel cum cele o mie de divinităţi din panteonul hindus răspund ascultători Ordinii Absolute a lui Brahma sau Unului Cosmic Universal. În Coran, în schimb, sunt Arhanghelii, moşteniţi de la Biblia ebraică, care se ocupă de lumea materială sub privirea atentă ai lui Allah şi însăşi Biblia noastră vorbeşte în mod repetat de Îngeri si Arhangheli confirmând astfel existenţa unei ierarhii superioare, funcţională şi omogenă şi nici pe departe dispersată în sensul politeist.

MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC

O altă realizare, care ar putea îngheţa într-o secundă cel mai înfocate dezbateri între "evoluţionişti" şi "creaţionişti" (între atei şi credincioşi, de fapt) este că, în realitate ei se ceartă pentru nimic deoarece Biblia este un text provizoriu, care va trebui să fie înlocuit cu un altul încă necunoscut. Din păcate, noi nu citim aproape niciodată cu atenţie critică, în mod activ, ci bem pasiv "aşa cum este" şi se întâmplă deseori să nu percepem detalii importante cum ar fi acesta.

Cine nu a citit cel puţin o dată, coborârea de pe Munte a lui Moise, după ce a primit de la Javeh Tăbliţele Legii? Ei bine, atunci când Moise vede că poporul său nu a putut aştepta şi a început să se închine viţelului de aur, sparge tăbliţele legii, pe care n-o meritau, şi le aruncă. Apoi dă lor legi mult mai infantile, simple şi grosolane, aşteptând ca poporului său să se maturizeze şi să fie pregătit pentru a primi pe cele adevărate.

Problema este că Moise a murit, Javeh nu se mai face auzit de ceva vreme iar nouă ne-au rămas pe cocoaşă nişte legi crude, violente şi învechite scrise acum 3000 de ani pentru o turmă de nomazi ignoranţi şi adulatori. Să presupunem că un creştin este dispus să asculte Biblia literalmente. Dacă din întâmplare, fratele lui moare după nuntă, iar el nu este căsătorit, îi revine obligaţia să ia în căsătorie cumnata văduvă şi să facă imediat copii cu ea chiar dacă ea are mustăţile lungi de un metru. Dacă n-o face, ea va avea dreptul de a-l scuipa în faţă, înaintea întregii familii reunite. (Cine ştie de ce anumiţi creştini îşi amintesc să citeze Biblia numai atunci când le serveşte împotriva homosexualilor sau pentru a justifica sclavia şi pedeapsa cu moartea, dar apoi uită complet să respecte mii de obligaţii precum aceasta?)

În acest moment apare totuşi o întrebare: nu cumva Javeh a dispărut intenţionat şi aşteaptă ca noi să reuşim să ne dăm seama de toate aceste inconsecvenţe ridicole? De ce nu încetăm pentru o clipă să urmăm pedant Biblia pe motivul că e "cuvântul lui Dumnezeu" şi nu încercăm în schimb să o considerăm, ca multe alte documente echivalente ale sale, ca un document istoric valoros a cărui valoare spirituală - indiferent de cine a scris-o – vine căutată în profunzime, în mod activ, conştient şi selectiv şi nu doar "citită" în suprafaţă în mod mecanic şi pasiv?

(Scris de Massimo Mazzucco)

„Considerate la vostra semenza:
fatti non foste a viver come bruti,
ma per seguir virtute e conoscenza”

Consideraţi originea voastră:
nu v-aţi născut pentru a trăi ca brutele,
ci pentru a urma virtutea şi cunoştinţa.
Dante Alighieri, Divina Commedia, Inferno canto XXVI, 116-120

Primarul cu 3 bugetari sau Lupul cu 3 iezi

O familie oarecare de români. Capul familiei lucrează la primăria unui oraș. Primăria are un primar PDL-ist. Șotia capului de familie lucrează într-o altă instituție de stat. Deci avem 2 bugetari și un Primar PDL-ist. Fiul, student, dorește să câștige ceva bani de buzunar dar să lucreze cât mai puțin, dacă se poate deloc, așa "ca la mama acasă pân' la bătrânețe" unde mama pune pe masă, mama spală, mama curăță iar eu frec menta.

Capul familiei e un om descurcăreț, care toată viața a dus-o pe „vai ce mă doare-n cot” de unde și odrasla a luat un bun exemplu. Într-o zi acesta vorbește cu Primarul și îi cere acestuia să-i angajeze copilul, săracul de el, la pompieri unde „stă toată ziua și ia 26 de milioane iar din când în când poate mai apare și câte un incendiu” ... dar nu mai sunt locuri. Se pare că între timp fuseseră ocupate de fiii altor bugetari la fel de năpăstuiți.

Primarul, om cu multă compasiune, îi propune totuși un loc de muncă la Poliția Comunitară. Nici acolo nu face decât să se uite la niște monitoare, 24 de ore, după care următoarele 2 zile e liber băiatul să-și revină din stresul "aruncatului cu privirea". Salariul nu este ca la Pompieri din păcate, dar este destul de atrăgător și considerând sistemul de premiere practicat în sistemul bugetar acesta îi va permite tânărului să ajungă la 16 milioane în prima lună.

Pentru a avea acest loc de muncă, primarul compasional pune condiția ca familia celor 3 bugetari să devină membrii activi ai partidului Comunist, ăăă pardon, PDL-ist. Așa că cei 3 bugetari au jurat credință și devotament absolut PDL-ului, dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele, și au promis să-l susțină în toate circumstanțele, cu orice preț. Evident prețul acesta greu a fost plătit cu un motiv: dacă cumva Primarul i se șoptește cum că ei susțin, doar cu gândul, vreun alt partid riscă să piardă locul de muncă atât fiul comunitar cât și capul de familie.

Fiul bugetar se face polițist comunitar. Și membru de partid activ. Până la alegeri. Deși între timp nu mai ia decât 6 milioane salariu, fiul comunitar nu ezită nici un moment să răsplătească compasiunea Primarului și a PDL-ului prin mass-uri pe messenger cu link spre maneaua lui Guță care pune ștampila pe Băsescu.

Și așa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Cu excepția faptului că după alegeri fiul comunitar a decis să plece dincolo, la spălat vase. O păsărică "îl trăsese de urechi" că nu e bine ca la 19 ani să freci menta și să n-ai habar ce înseamnă munca adevărată. Însă cum la bugetari procedura de punere în act a unei decizii este destul de lungă frunzele verzi de primăvară ale mentei se dezmiardă în mâinile fiului comunitar.

Morala: Prostituția este meseria banului. Este orice activitate egoistă, subiectivă menită să satisfacă un individ în detrimentul celorlalți și care are nevoie de pervertirea ideilor unui om în schimbul banilor. Tu îți ignori individualitatea, principiile, ideile, corpul și înghiți perversiunea pe care ți-o propun eu iar în schimb primești o recompensă în bani. Ca atunci când îți vinzi un rinichi: e necesar să-ți ignori instinctul de conservare, să tai o bucată din tine că să primești o sumă de bani. Dacă suma de bani o folosești pentru a-ți cumpăra de mâncare, data viitoare consideră eventualitatea de a-ți mânca direct rinichiul.

Fericirea înseamnă să ne ținem de mână și să mergem departe

Te rog să citești acest articol ascultând melodia de mai jos (melodie preluată din articolul Viteza sângelui nostru de pe blogul lui Mile Cărpenișan)

Azi am auzit de Mile Cărpenișan și povestea m-a înfiorat. De ce avem probleme cu donatori de sânge? De ce trebuie să consumăm o mulțime de resurse pe campanii de încurajare și cu atât de puține rezultate? De ce nu există continuitate? De ce nu mă contactează o asociație a donatorilor de sânge și să mă atragă să fac un act civic pe care nu că nu l-aș face ci pur și simplu trebuie să mi se aducă aminte când trebuie să merg(din motive medicale)? Am să întreb luni când voi merge să donez sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru Mile Cărpenișan.

Dacă nu ai grupa sanguină A2 POȚI să donezi pentru Mile Cărpenișan și te poți înscrie pe listă aici.

Later edit: mai multe informații despre donare de sânge și Mile Cărpenișan găsiți aici.

P.S.: De aici încep aberațiile sau experiențele mele prin alte tărâmuri - ce a fost important am spus mai sus.

E trist când auzi povești în care oameni suferă. Poveștile sunt cu atât mai tragice cu cât spitalele duc lipsă de sânge. Eram donatoare de sânge în Italia. Asta înseamnă, pe limba mea, că am carnet de donator! :) Da, cu copertă roșie. De plastic. Și mi l-au trimis prin poștă pentru că nu mai aveau coperți când m-am înscris eu. Nu m-au trimis să-mi cumpăr una de la papetăria din aprozarul de la subsolul clădirii de după colț unde scrie Xerox.

Pe mine m-a convins Gianpaolo care a donat timp de 25 de ani. Pe el, un B negativ, îl sunau direct pe mobil să meargă să doneze, atunci când era necesar. Iar el făcea pe dracu'n patru și mergea. Mie îmi trimiteau invitație o data la 6 luni din cauză ca eram tânără și fertilă (altfel aș fi putut dona la 3 luni) și n-aveam eu cine știe ce grupă. Deh, 0+. Măcar de era cu minus să mă simt și eu mai specială. Când mergeam să donăm întâlneai tot felul de oameni cu care povesteai, fiecare de pe fotoliul său comod și cu punguța de sânge care se umplea încet încet. Apoi luam micul dejun, într-o cameră unde masa era plină cu "panini". Ori cum mergeam pe stomacul gol, Gianpaolo putea și el să mănânce un "panino con salame" fericit și fără a se simți vinovat. Era de la melodia lui Albano: "Felicita' e' un bicchiere di vino con un panino, La felicita' " deși azi prefer "Felicita' e' tenersi per mano e andare lontano" (Fericirea înseamnă să ne ținem de mână și să mergem departe).

Atunci când am devenit donator de sânge a trebuit să mă înscriu obligatoriu într-o asociație a donatorilor, care avea grijă să mă informeze prin publicația periodică cu ce au mai făcut, evenimente și ce performanțe au obținut cele mai active asociații de donatori (fiecare localitate avea una proprie). Se făcea o cină a donatorilor pe an și te premiau cu distinctive la 25, 50 sau 75 de donații. Aveau birou de voluntari în spital, cu oameni, majoritatea pensionari, fericiți să participe activ la viața socială și care au venit să mă întrebe: În care asociație vrei să te înscrii? Cea unde locuiam și donam, sau cea din Verona? I-am făcut fericiți și m-am înscris la cea din Legnago. Între timp am plecat din Legnago. Plângând. Tocmai mă obișnuisem. Tot între timp mi-a trecut. Am descoperit că-mi place Bucureștiul, mai ales când mă duc să donez sânge pentru un om care are nevoie. oameni și Oameni.

Daniel pentru viață

Îmi pregăteam cafeaua de dimineață și mă gândeam ... încercam să mă pun în locul lui Daniel. Vroiam să înțeleg, să simt măcar o mică parte din suferința lui. Vreau să cred că pe lângă ajutorul material reușim la nivel subconștient, prin empatizare, să preluăm o parte din suferința lui sufletească. E mult prea trist să descriu ceea ce am simțit dar dacă ești curios îți propun să încerci acest exercițiu. Este simplu și foarte util pentru regăsirea umanității din noi – care nu este o caracteristică înnăscută a omului ci scopul său în viață. Umanitatea este o stare superioară a conștiinței omului care poate fi atinsă prin potențialul cu care acesta se naște: capacitatea de a înțelege și fi liber sincronizată cu responsabilitatea totală.

Cobor din lumea ideilor în lumea reală. Mă uit în jur. Tot ceea ce te poate lumina într-o situație ca a lui Daniel sunt oamenii care sunt lângă tine în momentele dificile. În rest nu te luminează nimic. Încep cu sistemul sanitar care este primul punct înspre care ți se îndreaptă gândul atunci când ajungi să fi diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, în cazul lui Daniel.

Surprinzător(!) sistemul sanitar românesc NU este capabil să trateze asemenea afecțiuni. Dacă cumva te aventurezi și te lasi pe mâna lor, cum a făcut mama acum 10 ani, cu siguranță nu supraviețuiești. Din momentul în care ai intrat pe ușa doctorului știi că vei muri dacă vreodată vei fi diagnosticat cu vreo boală incurabilă. Nu-ți dorești decât să fii sănătos și să nu trebuiască să fii obligat vreodată să ai de-a face cu ei. O știi din indiferența cu care ești întâmpinat. Sau din interesul din ochii doctorului pentru banii tăi, mai bine zis din disprețul cu care ești tratat până în momentul în care îi introduci în buzunar bancnotele miraculoase. Nu-l interesează că ai o soție însărcinată care peste o lună, când trebuie să faci tu transplantul, va trebui să nască. În acel moment cred că un om se simte tare singur. Totul se rezumă la "am suficienți bani"? Nici vorbă de empatie, e la modă Dr. House, o utopie care definește un doctor bun ca profesionist în care inteligența și empatia se exclud reciproc: "What would you prefer - a doctor who holds your hand while you die or one who ignores you while you get better?".

Totuși noi cotizăm fiecare o parte din veniturile noastre pentru susținerea sistemului sanitar românesc și rezultatul este că, at the end of the day, acest sistem are ca rezultat o rată de mortalitate foarte mare. Nu am auzit încă de o măsurare a performanțelor spitalelor în funcție de rata de mortalitate, cu limite impuse prin lege și măsuri drastice, așa că ceea ce am afirmat adineauri este o concluzie intuitivă. Asta nu înseamnă că datele clare nu ne-ar fi de folos.

Căutând date despre o statistică a performanțelor spitalelor găsesc că Toni Tecuceanu a murit din cauza unei bacterii (acinetobacter) din aparatele de ventilație de la Terapie Intensivă a spitalului. Cum de nu am mai auzit asta? Cum de nu s-a mai facut la fel de multă vâlvă ca și în cazul în care sentința a fost că murise din cauza gripei porcine?

Ce-ar fi să dăm sistemul sanitar în judecată? Creăm o Asociație a Victimelor Sistemului Sanitar Românesc și ne cerem banii înapoi. Motivația este foarte simplă: noi facem un cadou de 6,5% din salariul brut statului român,(corectați-mă dacă greșesc) mai exact funcționarilor publici. Din moment ce nu este folosit pentru interesul comun considerând că fiecare consultație medicală noi o plătim fie prin șpagă fie oficial atunci ce ar fi să ne ținem noi banii în buzunar și să îi administrăm cum credem de cuviință.

Oricum atunci când ne îmbolnăvim avem două posibilități cu aceeași finalitate - plata:

1) ori mergi într-un spital de stat (pentru că probabil cunoști pe cineva și deci ai curaj) și plătești spagă doctorului;

2) ori mergi într-un spital privat (pentru că ții la sănătatea ta și măcar spaga o dai oficial sub formă de plată a serviciilor private) unde fie plătești fiecare consultație fie cotizezi lunar (în jur de 100€) și îți faci o asigurare de sănătate privată care, printre altele, îți poate acoperi și cheltuielile în cazul unei operații/transplant în străinătate.

La urma urmei în interesul comun intră și intresul funcționarilor publici și atunci stau și mă întreb: nu cumva cu banii cadou de la noi ei își permit să se trateze în străinătate și din acest motiv nu au interesul să dezvolte sistemul sanitar în România? Sau poate chiar nu-i duce capul? Și totuși ce viață e aceea în care tu te angajezi să lucrezi pentru binele comun și nu te gândești decât la binele personal? Ce viață e aceea când știi că salariul tău e furat din buzunarul celor care se îmbolnăvesc și mor în spitale din cauza lipsei tale de respect fată de deontologie și umanitate?

Vreau să aud și eu că un bugetar precum Dl. Băsescu, Dl. Geoană contribuie la lupta pentru viață a lui Daniel. Domnilor aveți posibilitatea de a vă folosi potențialul de influență și resurse financiare într-un scop nobil, acela de a-l ajuta pe Daniel și de a fi coerenți cu angajamentul de a servi țara luat. Toți vrem ca Daniel să aibă șansa de a-și vedea și însoți copilul pe calea vieții.

Mai jos public un fragment „Libertatea – Curajul de a fii tu însuți” - o transcriere a discursurilor lui OSHO. E un fragment foarte oportun pentru această situație și reprezintă o soluție(îndepărtată) a sistemului sanitar:

"Doar în China a fost făcut un pas revoluționar, acum mii de ani. Acesta a fost ca doctorul să fie plătit de pacient, atâta timp cât pacientul rămânea sănatos. Dacă se îmbolnăvea atunci doctorul nu era plătit. Sună foarte ciudat. Plătim doctorul când nu ne simțim bine și el ne face din nou sănătoși. Dar asta este periculos, deoarece îl faci pe doctor dependent de boala ta. Boala devine interesul lui: cu cât sunt mai mulți oameni bolnavi, cu atât mai mult câștigă el. Interesul său nu devine sănătatea, ci boala. Dacă toată lumea rămâne sănătoasă, doctorul va fi sigur bolnav!

Au inventat o idee revoluționară, practică, aceea ca fiecare om să aibă propriul medic și, atâta timp cât acea persoană rămâne sănătoasă, doctorul să fie plătit în fiecare lună. Este datoria doctorului să păstreze acea persoană sănătoasă - și va face asta, deoarece este plătit să o facă. Dacă se îmbolnăvește doctorul pierde bani. Când sunt epidemii, doctorul dă faliment.

Acum este exact opusul. Am auzit povestea - Doctorul vine la Mulla Nasruddin și spune:

-Nu ai plătit și am venit mereu și mereu să-ți aduc aminte că ți-am vindecat copilul de vărsat de vânt, dar tu nu asculți.

-Tu ar trebui să asculți, altfel te voi da în judecată! răspunde Mulla.

Doctorul spune:

-Este ciudat... ți-am tratat copilul.

-Da, asta știu - dar cine a răspândit epidemia în tot orașul? Copilul meu! Deci toți banii pe care i-ai câștigat trebuie împărțiți cu mine.

Avea dreptate. Copilul său a făcut o treabă minunată și, din acea zi, doctorul nu a mai venit să îi ceară bani. Argumentul lui Mulla a fost corect. Doctorul a câștigat destul de mult în urma epidemiei.

Dar acesta este un sistem greșit. Comuna trebuie să plătească doctorul pentru a o ține sănătoasă, și dacă cineva se îmbolnăvește, i se taie din salariu. Deci sănătatea este treaba doctorului, nu boala. Și poți vedea diferența: în vest, treaba medicului se numește "medicină", ceea ce se referă la boală. În est, se numește "ayurveda", ceea ce înseamnă "știința vieții" - nu a bolii. Treaba de bază a doctorului ar trebui să fie ca oamenii să trăiască mult, sănătos, întregi, și trebuie plătit pentru asta. "

Evident că după ce ai citit tot articolul nu mai e necesar să te încurajez să îl ajuți și tu pe Daniel - consider că deja ai luat decizia asta fără ca eu să te îndemn, deși scopul acestui articol este acesta: să-l ajutăm pe Daniel! Noi putem să-l ajutăm.

Cred că am avut gripa porcină - și am supraviețuit!

Disclaimer: Aici am împărtășit o experiență personală care cred că poate aduce un beneficiu oricărei persoane care dorește să se informeze. Dacă nu ești sigur pe sfaturile sugerate aici, întreabă-ți medicul.


Cu o săptămână/două înainte de Crăciun povestesc cu una din angajate. Printre altele îmi spune că nu se simte bine din cauza unei răceli. Îmi spune că trebuie neapărat să își facă un control la plămâni pentru că o doare spatele foarte tare. Avea o răceală care îi revenise pentru a doua oară. Avea o tuse iritantă dar era și productivă. Mi-a zis că ia ceva sirop de brad (!) dar că nu-i trece. Îi recomand să ia imediat ceva care să îi amelioreze iritația din gât. Asta pentru că se instaurează un mecanism prin care tusea devine cauza ei însăși.

Să vă explic procesul tusei în cuvinte simple:

În sistemul respirator există niște Senzori (terminații nervoase) responsabili cu detectarea Intrușilor. Acești Intruși, de altfel, nu sunt dectectați în mod direct, ci indirect prin efectele pe care le cauzează. Adică o Inflamare a mucoasei esofagului, faringelui sau bronhiilor este semn că există un Agent Iritant. Odată ce Senzorii percep aceste efecte trimit informația la Creier. Creierul dă comanda ca în zona în care s-a detectat Iritația/Inflamația să se producă Catar (în limba română Catar înseamnă " Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă." - în acest context mă refer la secreție). Rolul Catarului este acela de a prinde în capcană Agentul Iritant/Intrusul. În contemporan acei Senzori de mai sus detectează prezența Catarului în sistemul respirator și trimit informația la Creier. Creierul dă ordin Mușchilor toracelui de a se contracta și expectora(tusea) acel Catar care teoretic ar avea prizonier Agentul Iritant și care ar ieși din corp odată cu el.

În cazul tusei seci lipsa catarului contribuie la iritarea gâtului. Cu cât gâtul se irită mai mult cu atât creierul trimite comanda toracelui de a se contracta. Și undeva aici trebuie găsită o tehnică de rupere a mecanismului. Medicul din Italia îmi spunea că face foarte bine înghețata. - Apropo' nu vi s-a întâmplat niciodată să vă treacă tusea după ce ați mâncat o înghețată. Mie da. - Înghețata sau ceva rece calmează iritația din gât și îi oferă o pauză suficientă cât să se refacă țesutul mucoasei.

O farmacistă din București însă mi-a oferit o altă soluție(acum un an și jumătate): un sirop antistaminic. Asta pentru că nu știam ce sirop să cer dat fiind că în cursul zilei copiii aveau o tuse productivă și noaptea iritantă. Așa că ea mi-a dat un sirop expectorant de dat în cursul zilei iar pentru noapte un sirop calmant și un antistaminic. A trecut tusea copiilor în 2 zile(asta era anul trecut, înainte de gripa porcină). Ceea ce m-a uimit a fost că la școală epidemia tusei se cam răspândise la toți copii și majoritatea părinților au dat antibiotice copiilor(după sfaturile medicilor). Mare mi-a fost mirarea când am văzut la ce complicații au ajuns unii copii, gen bronho-pulmonită și asta în timp ce erau urmăriți de medic și copii care la după nici 3 săptămâni după tratamentul cu antibiotic și însănătoșire s-au îmbolnăvit din nou. Știu asta pentru că ai mei nu s-au mai îmbolnăvit a doua oară iar la școală au ajuns să fie doar 4 copii.

Pare oarecum ciudat, nu-i așa? Eu am mai dat ceva copiilor, care de altfel face "minuni" și anume fermenți lactici. Mă întreb de ce în România foarte puțini știu ce sunt și la ce folosesc? Haideți să vă mai spun o poveste despre fermenții lactici:

În intestin avem două tipuri de bacterii: bacterii bune și bacterii rele. Bacteriile bune sunt cele care formează 70% din sistemul nostru imunitar. Da, 70%. Văd că o spun și la TV. Când noi ne tratăm cu un anti-BIO-tic ucidem atât bacteriile bune cât și cele rele din intestin. Asta înseamnă sistem imunitar slăbit. Nu zic că antibioticul nu face bine ci că există niște condiții în care trebuie folosit: 1) infecție de natură bacterică (degeaba iei antibiotic dacă ai o infecție virală - nu faci decât să îi facilitezi virusului munca) 2) trebuie considerate daunele aduse florei bacterice intestinale și compensat cu fermenți lactici.

Iei un antibiotic prescris de medic? Foarte bine. În contemporan, la minim 2 ore după ce ai luat antibioticul ia și fermenți lactici. Călătorești într-o altă țară și/sau schimbi modul de alimentație și ai dificultăți de mers la baie(sau mergi prea des - și mă refer la scaun)? Fermenții lactici pot să restaureze flora bacterică. Vrei să-ți întărești sistemul imunitar? În loc de a lua acele pastile de "stimulare" a sistemului imunitar prin introducere de viruși morți sau inactivi în corpul tău (care pot genera alte probleme) mai bine apelează la fermenți lactici. Se găsesc în farmacie și nu sunt scumpi. Informațiile existente la ora actuală pe web-ul românesc sunt destul de sărace însă promit că următorul articol va fi o informare cât mai completă despre fermenții lactici.

Revenim la angajata care suferea de răceală și o durea spatele. După câteva zile merge la doctor și află că are o bronho-pulmonită. Între timp fac legătura cu faptul că deși răcită ajutase la descărcarea unui camion de marfă tocmai în acele zile când ninsese foarte mult și simțind că se încălzise se dezbrăcase. E foarte probabil ca asta să fi dus la problema ei. Între timp s-a tratat și acum se simte bine.

La puțin timp după răceala ei răcește și Gianpaolo. Totul decurge ca o simplă răceală până când într-o seară îl ia o tuse seacă și îmi spune că îl dor plămânii - ca și cum ar avea o bronșită. Hmm, dat fiind că lui i-au scos amigdalitele - de copil - iar protecția gâtului lui e foarte fragilă pentru a evita tusea seacă, care în trecut i-a creat ceva probleme, îi spun să ia imediat siropul antistaminic pentru a evita mecanismul iritării gâtului. Face cum îi spun și după 2 zile nu mai are nimic. Perfect. Trece totul normal.

Între timp vine Moș Crăciun și mi-a trecut prin minte să cer și eu moșului anul acesta un Wii Fit. Și așa de Crăciun toată lumea face gimnastică și se joacă pe Wii Fit. Apoi într-una din zile fac curățenie, transpir, deschid geamurile și aerul rece îmi provoacă a doua zi dureri de gât și dureri de spate. Îmi zic că durerile de spate sunt din cauza gimnasticii. Așa că mă potolesc, o iau mai ușor cu gimnastica și încep să iau paracetamol pentru durerea de gât. Care nu trece și devine din ce în ce mai urâtă. Netușind nu-mi trece prin cap să iau siropul antistaminic - nu avea sens după "logica"pe care mi-o construisem. Nici fermenți lactici (nu lipsesc din casă). Până într-o dimineață, după Revelion, când mă trezesc cu dureri de plămâni. Era o durere ca de bronșită. Ca și cum aș fi tușit foarte mult și mi-aș fi iritat bronhiile. Dar eu nu tușisem. Iar asta nu era logic. Aveam un semnal de alarmă în minte care mă deranja în continuu. Nu era o răceală obișnuită. Și tot gândindu-mă .. mă întreb: ce nu am luat? ce trebuia să iau și nu am luat? Și îmi aduc aminte de sirop. Asta s-a petrecut în 10 minute după ce mă trezisem cu durerea de plămâni. Iau siropul antistaminic, tușeam în continuu (deși în ziua precedentă nu făcusem decât să stau în pat) și mă reîntorc în pat și dorm. Mă trezesc după 2 ore - nu mă mai dureau plămânii iar tusea dispăruse complet. Ca și cum n-ar fi fost. Ok, îmi zic. Ia să iau și fermenții lactici ca să fiu sigură.

A doua zi m-am trezit un om nou! Răceala dispăruse. Nu mai aveam nasul înfundat, nu mă mai durea gâtul. Ciudat. Ciudat. Ciudat. Cea mai ciudată răceală. Și atunci îmi apare un gând: și dacă a fost gripa porcină? Complicația angajatei - bronho-pulmonita - durerile de plămâni ale lui Gianpaolo și ale mele ar explica transmiterea unui virus neobișnuit: rapid și specific.

O răceală care se transmite foarte rapid printr-un agent iritant care atacă sistemul respirator cu scopul de a crea o complicație la nivel de plămâni într-o perioadă în care aerul e suficient de rece. E necesară o simplă neglijență în condiții de efort și transpirație plus o adiere de aer rece congelat pentru a facilita treaba virusului.

Așa că îngrijiți-vă, atenție atunci când transpirați și mai ales atenție la diferențele mari de temperatură (nu ieșiți încălziți la aer rece). În caz că totuși se întâmplă nu uitați: simți un început de iritație în gât? - sirop antistaminic (Flonidan - principiu activ Loratadina 5mg/5ml); sistem imunitar (probleme intestinale, digestive, etc) - fermenti lactici vii (aici întrebați în farmacie; nu au întotdeauna pe stoc pentru că nu este foarte cerut). Și nu uitați: antibioticul se ia doar în caz de infecție de natură bacterică. Începi să te întrebi dacă să iei antibiotic atunci când ai febră peste 38. Și dacă tot ai febră peste 38, sună-ți medicul. Sigur el cunoaște calea cea mai scurtă și eficientă. În plus, nu da banii pe Nurofen care se zice că e mai puternic decât paracetamolul. E mai puternic la preț. La febră merge la fel de bine și paracetamol, care printre altele are mult mai puține contraindicații. Sunt țări unde nici nu există Nurofen, iar ibrupofenul (principiul activ) este aproape necunoscut. Nu cumpărați mărcile, contează principiul activ.